„Eu la lotul ‘B’? E o glumă?”

  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce site-ul FRF a prezentat componeța lotul B condus de Valeriu Răchită pentru partida cu Portugalia B, Andrei Vâtcă, unul dintre jucătorii convocați a avut o reacție de uimire la aflarea veștii, chiar de la ProSport.

„Cum, eu la lotul B? Este cumva vreo glumă? Nu-mi vine să cred! Le mulțumesc celor de la FRF că s-au gândit la mine și sper să nu-i dezamăgesc. Mă bucur enorm că aici la Mediaș am intrat din nou în prim-planul fotbalului românesc, după ce aproape un an și ceva de zile nu am apuucat să apăr în nicum meci oficial în campionat pentru Steaua. Am primit acum de la voi o veste extraordinară. Sper ca prin evoluțiile mele să ajut Mediașul să scape de la retrogadare, iar pe antrenorii de la lotul B să nu-i dezamăgesc”, a încheiat Vâtcă.

Antrenorul Valeriu Răchită a anunțat lotul naționalei B a României pentru partida amicală cu selecționata similară a Portugaliei, meci care se va desfășura la 1 aprilie, de la ora 19.30, în deplasare, la Rio Maior, pe "El Stadio Municipal", informează site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.

Componența lotului național B este următoarea:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Gloria Bistrița), Andrei Vâtcă (Gaz Metan Mediaș);

Fundași: Ovidiu Dănănae (Universitatea Craiova), Ionuț Voicu (FC Brașov), Gabriel Cânu (FC Vaslui), Octavian Abrudan (FC Brașov), Cosmin Moți (Dinamo București), Iasmin Latovlevici (FC Timișoara);

Mijlocași: Costin Lazăr, Ovidiu Herea (ambii Rapid București), Andrei Prepeliță (Universitatea Craiova), Tiberiu Bălan (Unirea Urziceni), Alexandru Curtean (FC Timișoara), Mihai Roman (FC Brașov);

Atacanți: Dacian Varga (Unirea Urziceni), Bogdan Stancu (Steaua București) și Mihai Dina (Universitatea Craiova).

Staful tehnic al României B este compus din Valeriu Răchită (antrenor principal), Cristi Sava (antrenor secund) și Dorin Arcanu (antrenor cu portarii).

Reunirea lotului este programată pentru joi, ora 12.00, la Centrul de Fotbal Mogoșoaia, urmând ca la ora 12.30 Valeriu Rachită să susțină o conferință de presă. Antrenamentul prevăzut în după-amiaza aceleiași zile, de la 17.30, va fi deschis presei.

Plecarea spre Portugalia este programată pentru luni, 30 martie, ora 06.00, de pe Aeroportul Henri Coandă.

 

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
TAXĂ pentru toți cei cu PERMIS AUTO. Șoferii români, obligați să o achite
TAXĂ pentru toți cei cu PERMIS AUTO. Șoferii români, obligați să o achite
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×